​Noul echipament Tetra Pak® PlantMaster le oferă producătorilor un control complet asupra fabricii


Tetra Pak a lansat la sfârșitul anului 2016 o nouă versiune a echipamentului Tetra Pak® PlantMaster, ce permite producătorilor să-și programeze întreaga fabrică prin intermediul unui singur sistem de gestionare a datelor. Această actualizare include suita Tetra Pak PlantMaster MES (Manufacturing Execution Systems – sisteme de execuţie în producţie), un nou program software special conceput pentru industria alimentară și a băuturilor, cu o interfaţă ușor de folosit.

În industria alimentară și a băuturilor, la nivelul unei singure instalaţii, producătorii folosesc adesea echipamente concepute de furnizori diferiţi, utilizând astfel sisteme informatice separate. O parte din aceste aparate presupun chiar și colectarea manuală a datelor. Cu ajutorul noului software, Tetra Pak PlantMaster oferă un singur set de instrumente care integrează toate operaţiunile: de la materiile prime introduse la produsele finale, depozitate în paleţi. Acest lucru le oferă producătorilor un control complet asupra fabricii, facilitând colectarea și analiza datelor și, în final, mărind eficienţa.  

Jose Luis Campillos, deţinător al Desarrollos Alimentarios Frescos S.A. (DAFSA), Spania, a declarat:

„Un sistem de gestionare a fabricii trebuie să ne permită să calculăm mai ușor fiecare etapă a operaţiunilor, permiţându-ne să optimizăm procesele și să le eficientizăm. Cu noul Tetra Pak PlantMaster, vom avea toate informaţiile necesare pentru planificarea și gestionarea producţiei".

Charles Brand, Executive VP Product Management and Commercial Operations din cadrul Tetra Pak a declarat:

„Noul echipament Tetra Pak PlantMaster oferă clienţilor o soluţie completă, simplă, armonizând controlul fabricii într-un singur sistem de date. Suntem bucuroși să aflăm că noul nostru sistem este considerat valoros de către clienţii noștri, datorită faptului că reduce complexitatea la nivelul proceselor de management și sporește productivitatea, influenţând pozitiv rezultatele."

Noul echipament Tetra Pak PlantMaster este disponibil la nivel global sub formă de upgrade pentru serviciile existente sau pentru o instalare nouă. Software-ul a fost prezentat pentru prima dată la standul Tetra Pak din cadrul evenimentului Gulfood Manufacturing 2016, care a avut loc în cadrul Dubai World Trade Center. 

Contacte media pentru informaţii suplimentare

Zoe Ngobeni, Tetra Pak, Tel: +39 (059) 879 9028

Camilla Medd, Edelman for Tetra Pak, Tel: +44 (0)20 3047 4023

Descărcări conexe

Tetra Pak PlantMaster automation solutions

Tetra Pak PlantMaster automation solutions

(Image, 282 KB)
Preview Download